(+4) 0726 666 266
×

Psihologia adleriană

În cabinetul nostru, specialiștii adoptă ca metodă de lucru psihoterapia adleriană, cunoscută și sub numele de psihoterapie individuală. Întemeiată de Alfred Adler, aceasta constă într-o abordare holistică a individului pornind de la poziția nașterii în familie, analiza amintirilor din prima copilărie, precum și a viselor.

Psihologul nu este decât un ghid pe harta vieții tale! Tu ești singurul specialist în viața ta!

Așadar, cheia se află la individ, care parcurgând alături de specialist etapele psihoterapiei adleriene, va afla singur ceea ce este eronat în viața sa și ce poate face pentru a remedia această situație.

Etape de lucru în psihoterapia adleriană

Stabilirea unei relații de încredere și cooperare între specialist și pacient

Ca orice început de colaborare în vederea atingerii unui scop comun, psihoterapeutul și pacientul trebuie să stabilească o relație de încredere și acceptare reciprocă, din care nu trebuie să lipsească grija și cooperarea. Terapeuții vor stabili o relație pozitivă, bazată pe prietenie și suport, dar în același timp, îi vor ajuta pe pacienți să conștientizeze propriile erori și să găsească soluții în mod activ, astfel încât să contribuie la conectarea gândirii și a comportamentului în mod armonios.

Evaluarea și diagnosticarea pacientului

Odată ce a fost stabilită relația terapeutică, specialistul poate să înceapă descoperirea pacientului, cu scopul de a determina problema pe care o are, urmând să lucreze împreună pentru rezolvarea sa. Astfel, într-o primă etapă, pacientul va fi rugat să relateze povestea vieții sale de la primele amintiri până în prezent, povestind despre oamenii și evenimentele cele mai importante care au contribuit la formarea și schimbarea sa. În această etapă, terapeutul va afla detalii despre eșecurile și reușitele sale, relația cu părinții, educația primită în copilărie, temeri, nemulțumiri, afecțiuni din copilărie, dar și interese profesionale și vise.

Autocunoașterea

După ce terapeutul a aflat povestea vieții pacientului și a reușit să tragă niște concluzii, este vremea pacientului să se cunoască și să se descopere. Concret, este vorba despre etapa de insight, ce reprezintă înțelegerea naturii cauzelor propriului comportament și a greșelilor. În această etapă se ajunge după o analiză activă din partea ambilor participanți la terapie în ceea ce privește discuțiile, comportamentul, simptomele, dar și visele și fanteziile pe care le are pacientul. Terapeutul va oferi propria interpretare, însă doar la stadiul de posibilitate, lăsându-i libertatea pacientului de a decide dacă este sau nu așa cum a concluzionat specialistul. Însă pentru un rezultat eficient, pacientul trebuie să contribuie cu propriile interpretări, concluzii și să adopte un comportament activ, de schimbare.

Reorientarea și reeducarea

Etapa anterioară, a conștientizării, este foarte importantă pentru deznodământul terapiei deoarece acest ultim pas este cel al atitudinii față de viitor și al schimbării. Acum este momentul să decidem, pe baza informațiilor acumulate până în prezent, cum vom acționa pentru a ne schimba comportamentul și obiectivele.

Stabilirea unei relații de încredere și cooperare între specialist și pacient.

Ca orice început de colaborare în vederea atingerii unui scop comun, psihoterapeutul și pacientul trebuie să stabilească o relație de încredere și acceptare reciprocă, din care nu trebuie să lipsească grija și cooperarea. Terapeuții vor stabili o relație pozitivă, bazată pe prietenie și suport, dar în același timp, îi vor ajuta pe pacienți să conștientizeze propriile erori și să găsească soluții în mod activ, astfel încât să contribuie la conectarea gândirii și a comportamentului în mod armonios.

Evaluarea și diagnosticarea pacientului

Odată ce a fost stabilită relația terapeutică, specialistul poate să înceapă descoperirea pacientului, cu scopul de a determina problema pe care o are, urmând să lucreze împreună pentru rezolvarea sa.

Astfel, într-o primă etapă, pacientul va fi rugat să relateze povestea vieții sale, de la primele amintiri până în prezent, povestind despre oamenii și evenimentele cele mai importante care au contribuit la formarea și schimbarea sa. În această etapa, terapeutul va afla detalii despre eșecurile și reușitele sale, relația cu părinții, educația primită în copilărie, temeri, nemulțumiri, afecțiuni din copilărie, dar și interese profesionale și vise.

Autocunoașterea

După ce terapeutul a aflat povestea vieții pacientului și a reusit să tragă niște concluzii, este vremea pacientului să se cunoască și să se descopere. Concret, este vorba despre etapa de insight, ce reprezintă ințelegerea naturii cauzelor propriului comportament și a greșelilor. În această etapă se ajunge după o analiză activă din partea ambilor participanți la terapie în ceea ce privește discuțiile, comportamentul, simptomele, dar și visele și fanteziile pe care le are pacientul. Terapeutul va oferi propria interpretare, însă doar la stadiul de posibilitate, lăsându-i libertatea pacientului de a decide dacă este sau nu așa cum a concluzionat specialistul. Însă pentru un rezultat eficient, pacientul trebuie să contribuie cu propriile interpretări, concluzii și să adopte un comportament activ, de schimbare.

Reorientarea și reeducarea

Etapa anterioară, a conștientizării, este foarte importantă pentru deznodământul terapiei deoarece acest ultim pas este cel al atitudinii față de viitor și al schimbării. Acum este momentul să decidem, pe baza informațiilor acumulate până în prezent, cum vom acționa pentru a ne schimba comportamentul și obiectivele.

Concepte în psihoterapia adleriană

După cum reiese din cele prezentate până acum, psihoterapia adleriană lucrează foarte mult pe baza evenimentelor petrecute în copilărie, considerând această perioadă foarte importantă din punct de vedere al formării și devenirii ulterioare. Iată care sunt concret principiile și conceptele pe baza cărora funcționează psihologia adleriană:

Ne dorim să avem sentimentul de apartenență, să existe comuniune socială.

Oamenii caută prin diferite moduri să simtă că sunt conectați cu persoanele din grupul social din care fac parte. Primul grup social al oricarui individ este familia, iar copilul caută confirmarea apartenenței sale la familie. Când acesta este tratat cu respect, este încurajat, este învățat că trebuie să aibă responsabilități și să aibă grijă de ceilalți, el o să își dorească să ajute familia, simțind că face parte din ea. Dacă este răsfățat, forțat de către membrii familiei sau descurajat, există mari șanse ca el să ocolească orice cooperare cu aceștia, cautând să facă probleme.

Ne străduim să fim superiori sau perfecți.

Oamenilor nu le place să fie puși pe o poziție inferioară și caută mereu moduri de a ajunge pe o poziție superioară. Părinții fac o greșeala atunci când îi fac pe copii să creadă că nu au ceea ce le trebuie pentru a rezolva problema cu care se confruntă sau când folosesc forța pentru a-i convinge să facă anumite lucruri. În acest mod, ei îi determină pe cei mici să se simtă inferiori.

Comportamentul este adoptat pentru a atinge un anumit scop.

Copiii se comportă în așa fel încât să avanseze de pe poziția inferioară pe cea superioară. Când ei se află într-un mediu în care sunt încurajați și în care li se dau responsabilități, ei sunt cooperativi și productivi. Când simt că sunt pe o poziție inferioară, au un comportament urât, încercând să arate că prezența lor contează. Copilul folosește propria logica pentru a trage concluzii despre relația sa cu celelalte persoane și acționează în felul în care crede că va obține superioritatea.

Toți indivizii au potențialul de a dezvolta un comportament în interesul societății.

Oamenii trăiesc într-o societate, iar orice individ are potențialul de a dezvolta un comportament care nu numai că este benefic pentru el însuși, dar și pentru interesul societății. Un copil dezvoltă un comportament în interesul societății în funcție de modul în care percepe el relația sa cu ceilalți. Într-un mediu care îl încurajează, care promovează cooperarea și îl învață ce înseamnă responsabilitatea, copilul realizează că modul în care el se comportă este benefic atât pentru el, cât și pentru restul grupului. Primul pas pentru a-l învață pe copil cum să se comporte conform interesului social este identificarea modului în care comportamentul actual al copilului îi este folositor sau a scopului pentru care el se comportă incorect. Următorul pas este selectarea unei metode care să încurajeze comportamentul cooperativ.

Ne dorim să avem sentimentul de apartenență, să existe comuniune socială.

Oamenii caută prin diferite moduri să simtă că sunt conectați cu persoanele din grupul social din care fac parte. Primul grup social al oricărui individ este familia, iar copilul caută confirmarea apartenenței sale la familie.

Când acesta este tratat cu respect, este încurajat, este învățat că trebuie să aibă responsabilități și să aibă grijă de ceilalți, el o să își dorească să ajute familia, simțind că face parte din ea. Dacă este răsfățat, forțat de către membrii familiei sau descurajat, există mari șanse ca el să ocolească orice cooperare cu aceștia, cautând să facă probleme.

Ne străduim să fim superiori sau perfecți.

Oamenilor nu le place să fie puși pe o poziție inferioară și caută mereu moduri de a ajunge pe o poziție superioară. Părinții fac o greșeală atunci când îi fac pe copii să creadă că nu au ceea ce le trebuie pentru a rezolva problema cu care se confruntă sau când folosesc forța pentru a-i convinge să facă anumite lucruri. În acest mod, ei îi determină pe cei mici să se simtă inferiori.

Comportamentul este adoptat pentru a atinge un anumit scop.

Copiii se comportă în așa fel încât să avanseze de pe poziția inferioară pe cea superioară. Când ei se află într-un mediu în care sunt încurajați și în care li se dau responsabilități, ei sunt cooperativi și productivi. Când simt că sunt pe o poziție inferioară, au un comportament urât, încercând să arate că prezența lor contează. Copilul folosește propria logică pentru a trage concluzii despre relația sa cu celelalte persoane și acționează în felul în care crede că va obține superioritatea.

Toți indivizii au potențialul de a dezvolta un comportament în interesul societății.

Oamenii trăiesc într-o societate, iar orice individ are potențialul de a dezvolta un comportament care nu numai că este benefic pentru el însuși, dar și pentru interesul societății. Un copil dezvoltă un comportament în interesul societății în funcție de modul în care percepe el relația sa cu ceilalți. Într-un mediu care îl încurajează, care promovează cooperarea și îl învață ce înseamnă responsabilitatea, copilul realizează că modul în care el se comportă este benefic atât pentru el, cât și pentru restul grupului. Primul pas pentru a-l învață pe copil cum să se comporte conform interesului social este identificarea modului în care comportamentul actual al copilului îi este folositor sau a scopului pentru care el se comportă incorect. Următorul pas este selectarea unei metode care să încurajeze comportamentul cooperativ.

Constelația familiei

Ordinea în care sunt născuți copiii în familie poate avea impact asupra comportamentului lor. Fiecare copil percepe diferit evenimentele petrecute în familie, din perspectiva poziției sale în cadrul său. Locul copilului în raport cu frații săi joacă un rol important în dezvoltarea caracterului. Competitivitatea dintre frați duce la diferențe fundamentale între personalitățile lor. Ordinea nașterii determină o linie de mișcare unică, o atitudine și un comportament diferit în cadrul aceleiași familii. În funcție de ordinea în care s-au născut, copiii pot avea următoarele caracteristici:

Primul născut

RESPONSABIL

ASERTIV

LIDER

AUTORITAR

Al doilea născut

COMPETITIV

GRIJULIU

SOCIAL

CREATIV

REBEL

ÎȘI ASUMĂ RISCURI

Copilul mijlociu

CORECT

COOPERATIV

EVITĂ CONFLICTELE

Ultimul născut

PLIN DE UMOR

SENSIBIL

NEAJUTORAT

NESIGUR

ATLETIC

Copilul singur la părinți

INTROSPECTIV

INCREZĂTOR

SINGURATIC

Comportamentele nepotrivite transmit mesaje care sunt, de obicei, reflecții autentice ale nedreptății sau rănirii. Putem întâlni emoții (frustrare, frică, supărare, tristețe), reacții fizice (dureri de stomac, de cap) pentru a obține rezultatele dorite de copil. Vom descoperi împreună care sunt aceste scopuri și la ce îi servesc.

De ce au nevoie copiii ca să reușească? Teoria celor 4 C!

 

Cu toții ne naștem dependenți de alții pentru a supraviețui, însă cu toții avem dorința de a crește și de a deveni independenți. Din combinația dintre nevoia de ceilalți și nevoia de auto-suficiență reies dorințele fundamentale ale tuturor oamenilor. Le vom numi necesitățile celor 4 C.: Să fim CONECTAȚI cu ceilalți, având CAPABILITATEA de a ne purta singuri de grijă, știind că ceilalți ne valorizează și CONTEAZĂ pe noi, având CURAJ – Alfred Adler

Copilul care se simte CONECTAT: “Cred că aparțin!”

… se simte securizat
… poate comunica cu cei din jur
… își poate face prieteni
… cooperează

Copilul care se simte CAPABIL: “Cred că pot să fac asta!”

… se simte competent
… are auto-control și auto-disciplină
… își asumă responsabilități
… nu caută putere sau nu intră în lupta de putere

Copilul care are CURAJ: “Cred că pot face față situației!”

… depășește sentimentul de frică
… se simte egal, încrezător și curajos
… face față încercărilor, singur

Copilul care CONTEAZĂ: “Cred că eu contez și că pot face o diferență!”

… se simte valorizat
… crede că poate face o diferență, în mod constructiv
… poate contribui constructiv

Avem nevoie de o nouă tradiție în creșterea copiilor, bazată pe recunoașterea egalității sociale dintre părinte și copil și pe respectul reciproc. Încercarea de a impune voința cuiva asupra copilului violează dreptul pentru el și îl face și mai rebel în timp ce permisivitatea și indulgența violează respectul pentru adulți și produce copii tiranici și anarhie.

Părinții au nevoie să știe ce pot și ce nu trebuie să facă în relația cu copiii, în mod special în momentele de conflict și dezordine. Părinții au nevoie să știe cum să-și motiveze copiii să coopereze, să funcționeze, să respecte ordinea și să-și asume partea lor de responsabilitate.

Această nevoie de a înțelege motivația copilului este una din condițiile de bază pentru o noua abordare a copilului.

Copyright ©2018 all rights reserved