Probleme de inadaptare la copii

Primele modele pe care le avem în viață sunt chiar părinții, acele persoane în jurul cărora ne construim universul și care ne creează starea de confort de care avem atât de multă nevoie când interacționăm pentru prima dată cu lumea.

De aceea, prima separare de părinte, fie că este pentru a merge la creșă, la gradiniță sau la școală va fi percepută de copil ca o ruptură neînteleasă, nedorită și uneori, chiar traumatizantă, dând naștere unor comportamente anxioase, atacuri de panică și chiar problemelor de adaptare în noul colectiv.

ANXIETATEA de separare poate debuta în preajma oricaror evenimente care produc o schimbare bruscă în viața copilului sau a adolescentului și care îl scoate din zona sa de confort, cum ar fi: divorțul părinților, moartea unei rude sau a unui animal favorit, schimbarea locuinței, a școlii, mutarea într-un alt cartier, într-o nouă localitate etc.

Sunt situații când acești copii pot refuza să meargă la gradiniță sau la școală, sunt preocupați de faptul ca în lipsa persoanelor importante pentru ei li s-ar putea întâmpla ceva rău, nu se simt iubiți și se pot plânge de acest lucru. Când sunt extrem de tulburați de teama separării, încep să se agite și chiar să îi lovească pe cei ce forțează separarea.

Unui copil i se pune diagnosticul de anxietate de separare dacă perturbarea dispoziției durează cel puțin 4 săptămâni și prezintă simptomele descrise mai sus.

Deși anxietatea de separare devine manifestă în perioada medie a copilăriei, ea se reflectă și mai târziu, limitând independența persoanei și făcând-o să refuze plecarea de acasă.

În toate aceste cazuri, psihoterapia și-a găsit utilitatea. Discutând cu un specialist, copilul va înțelege că toate fricile sale sunt nefondate și va căpăta încredere în sine și în cei din jur, devenind o persoană independentă, capabilă să gestioneze singur toate situațiile noi în care va fi implicat și să relationeze eficient cu cei din jurul său.