Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Vorbește-mi despre MINE. Vorbește-mi despre TOT.

12 ianuarie 2019 @ 10:00 - 13:00
100 lei

– Ateliere de reflectie asupra provocărilor părintelui modern, susținute de Psihoterapeut Monica Dan –

Ca părinte, îți dorești să faci tot ceea ce este mai bine pentru copiii tăi, să îi protejezi, să îi sfătuiești, să îi încurajezi. Uneori vrei să înveți cum să fii un părinte bun, alteori parcă ești deja convins că știi asta. Totuși, nu de puține ori se poate să te fi trezit efectiv blocat în fața întrebărilor provocatoare ale micilor curioși sau să te fi simțit neputincios în fața riscurilor care îi înconjoară, precum avalanșa de mesaje și informații la care sunt expuși sau pe care doresc să le afle.

Tocmai de aceea, prima temă a seriei de ateliere susținută de Psih. Monica Dan, la Asociatia Happy Minds, este dedicată unuia dintre cele mai dificile subiectele de comunicare cu copilul – SEXUALITATEA.

Dacă și pe tine te frământă întrebări precum: „Ce să îi răspund la întrebarea <<Eu cum am apărut?>>; „La ce vârstă și cum ar trebui să îi explic despre sarcină, iubire, contact sexual?”; „Cum să îi vorbesc despre pericolul abuzului sexual astfel încât să știe să se protejeze fără însă a deveni temător?„…

… te invit la atelierele de parenting despre dezvoltarea și educația sexuală la copii, susținute de Monica!

Pentru a te ajuta să găsești toate răspunsurile la întrebările tale, atelierul este organizat în două sesiuni, fiecare cu o durată de 3 ore, timp în care veți aborda următoarele aspecte:

  • Convingerile și atitudinile tale față de copil și față de rolul tău de părinte: care sunt, cum s-au format și ce influență au acestea asupra capacității copilului de a înțelege lumea, de a se bucura de viață și de a se proteja de riscuri (inclusiv de riscurile asociate sexualității).

  • Convingerile și atitudinile tale cu privire la sexualitate : care sunt, cum s-au format și ce influență au acestea asupra felului în care le transmiți mai departe copiilor.


Monica Dan este psihoterapeut adlerian, cu 25 de ani de experiență în educația și consilierea pentru sănătate, la Asociația Română Anti-SIDA (ARAS). Ca specialist ARAS, Monica a susținut numeroase cursuri cu adulți și tineri de diferite vârste pe tema educației de sănătate, fiind un fin observator și cunoscător al atitudinilor și comportamentelor acestora.

Mamă a doi copii care tocmai au absolvit facultatea, Monica Dan este un om cald și înțelegător, cu o deosebită înclinație către lucrul cu copii și adulți. Experiența de părinte, dar și de specialist ARAS, i-a oferit Monicăi posibilitatea de a explora tărâmul tuturor curiozităților, ceea ce reprezintă o oportunitate unică pentru participanții la atelierele noastre.


Când și unde?

Sâmbătă, 12 și 19 ianuarie 2019, ora 10:00.

Locație: sediul Asociației HAPPY MINDS (Str. Gheorghe Șerban, nr. 71B)

Ora 10:00


Cât costă?

Prețul unei sesiuni este de 100 lei.


 

Detalii

  • Dată: 12 ianuarie 2019
  • Oră:
    10:00 - 13:00
  • Cost: 100 lei
  • Categorie Eveniment:

Organizator

  • Asociația HAPPY MINDS
  • Telefon 0726.666.266

Loc de desfășurare

  • Asociația Happy Minds
  • Str. Gheorghe Șerban, nr. 71B
    București, Sector 2 023797 România
    + Hartă Google
  • Telefon (+4) 0726 666 266