Promovarea examenului de bacalaureat: performanță cognitivă sau emoțională?
Interacționez destul de des cu adolescenții. Invariabil găsesc niște tineri blazați, descurajați, revoltați, dezorientați.
Știu… și noi am fost așa!
Acum însă competitivitatea pe piața muncii și presiunea pe succesul profesional nu ne mai dau timp să ne revoltăm! Să ne găsim! Să învățăm din greșeli!
Aceste noi paradigme sunt baza conflictelor de generație dintre părinți și copii, dar trăim și o inconsistență în stilurile și scopurile educaționale! Pe de o parte îi protejăm, pe de altă parte le cerem autonomie și succes!
Atât succesul, cât și autonomia se învață și se exersează. Evoluția este un flux continuu de la un autoperceput minus la un autoperceput plus.
Ce se întâmplă mai departe în viață cu acești copii?
Să ne uităm la rata mică de promovabilitate a examenului de bacalaureat de anul acesta! Să ne uităm la meseriile pentru care aceștia optează! Să ne uităm la scopurile pe care și le aleg în viață!
Sunt oare adolescenții noștri lipsiți de interes, slab dotați intelectual sau, mai degrabă, sunt victimele sistemului educațional inadecvat pentru zilele noastre și ale stilului parental autocratic?
1. Lipsa autonomiei generează anxietatea de eșec
Elevii de astăzi sunt copiii generației fulg de nea – generația copiilor hiperprotejați, fragili, imaturi emoțional și ușor de “topit” în cazul unor emoții puternice. Părinții, societatea, dar și școala contribuie la fragilitatea acestor tineri, învățându-i că lumea este un loc periculos și ferindu-i de orice experiență care le-ar putea dăuna. Drept urmare, ei nu își dezvoltă autonomía necesară pentru procesarea informațiilor furnizate la școală și nici nu au încrederea că ar fi în stare să facă singuri față exigențelor școlare.
Așa se face că, astăzi, avem o generație de copii prea puțin autonomi și pregătiți emoțional pentru a face față exigențelor sistemului educațional de învățământ: doar 10% dintre copiii evaluați în luna iunie au obținut un nivel de autonomie peste medie, restul de 90% având un grad de autonomie medie și sub medie. (Grafic 1)
GRAFIC 1
Această lipsă de autonomie și teamă de eșec a copiilor din ziua de astăzi se reflectă foarte bine în rata mica de promovabilitate la bacalaureat obținută în ultimii cinci ani de zile. Chiar dacă peste 94% dintre aceștia au abilități de învățare peste medie (Grafic 2), puși în fața presiunii unui examen, aceștia clachează pentru că sunt temători și neîncrezători în propriile capacități intelectuale. Pentru că părinții i-au obișnuit să ia decizii în locul lor, pentru ca li s-au pus la dispoziție foarte multe instrumente de suport sau ajutor (meditații), ei nu sunt obișnuiți cu efortul, ei nu pot decide singuri, nu au încredere în propriile răspunsuri intuitive și nu reușesc să facă față examenelor vieții.
GRAFIC 2
2. Dezechilibrul emoțional anahilează capacitatea cognitivă
Rezultatele obținute în urma studiului ne arată ca astăzi avem în randul adolescenților o rată alarmantă de toleranță scăzută la frustrare, autocontrol, gândire catastrofică, dependență, teamă de eșec, sentimente de inferioritate, practic tot ceea ce un copil ar avea nevoie pentru a fi echilibrat emoțional și a gestiona eficient situațiile de stres și presiunea unui examen (Grafic 3).
GRAFIC 3
Pentru că echilbrul emoțional este extrem de important în situații de stres, atunci când copiii nu se simt în confort, capacitatea lor cognitivă este anihilată. Cu toții știm că atunci când ne este frică nu putem să ne concentrăm. De altfel, avem și o explicație fiziologică în acest sens:
Atunci când creierul nostru înregistrează frică, se activează amígdala (glanda centrului emoțional), iar informațiile dobândite, lecțiile pe care le-am învățat la școală, la meditații, sunt stocate în hipotalamus. În momentul în care creierul nostru percepe o situație de alertă și pericol, puntea dintre hipotalamus și amígdală se rupe, organismul intră în stare de alertă și ne pune în poziția de luptă sau fugi. În acest moment, niciun fel de informație dobândită în trecut sau informație dată de neocortex (centrul prezentului) nu mai ajunge la amigdală. Tot ceea ce suntem capabili în acel moment este să ne punem la adăpost.
Așadar, este lesne de înțeles că pregătirea emoțională cu care copiii vin de acasă și pe care și-o consolidează sau nu la școală (în funcție de stilul educațional la care sunt expuși), are un rol covârșitor în reușita lor școlară și în activarea resurselor cognitive atunci când aceștia se confruntă cu stresul unui examen.
3. Sistemul de învățământ autocratic barează motivarea
România încă își educă elevii prin severitate, supunere, ierarhie, pedeapsă și comparații. Acest stil autocratic nu mai este însă eficient pentru societatea și nevoile copiilor din ziua de astăzi, în contextul în care noi creștem copii răsfățați și hiperprotejați. Așa se face că, odată ajunși pe băncile școlii și puși în fața examinării, deși aceștia au abilitatea nativă de a primi informație nouă și de a o procesa, ei tind să devină demotivați și să dezvolte complexe de inferioritate.
Mai mult decât atât, în învățământul românesc fenomenologia lipsește aproape cu deasăvârșire. Copiii nu au cum să găsească o motivație intrinsecă pentru învățare atâta timp cât nu li se arată că ceea ce învață este legat de realitate, iar informațiile nu corespund experienței lor și nu își demonstrează utilitatea în viața cotidiană.
Învățarea eficientă se face în mod democratic, într-o atmosferă plăcută, în care copilul simte că poate decide, că are un anumit grad de libertate, în care are voie să greșească și în care este susținut să corecteze greșelile, nu criticat pentru ele sau comparat. Comparația este dușmanul numărul unu al complexului de inferioritate, iar profesorii din ziua de azi ar trebui să înțeleagă că “a nu ști” sau “a nu putea” este un proces normal, evolutiv.
Sentimentele de inferioritate sunt sentimente firești, însă atunci când faci comparații în mod repetat, când pedepsești, descurajezi și pui accent doar pe minusurile unui copil, acesta va transforma sentimentele de inferioritate în complexe de inferioritate, iar elevul nu va mai putea niciodată să facă performanță, poate doar mai târziu, în viața adultă, prin supracompensare.
Saturați de ierarhie, intoleranță, situatii frustrante și supunere, elevii ajung să nu își aleagă întotdeauna vocația în raport cu calitățile aptitudinale. Practic, ei nu își aleg o carieră, ei își aleg confortul și putem vedea asta în inclinația lor (Grafic 4) către interese sociale (29%), antreprenoriale (23%), artistice (205) și mai puțin către cele investigative (14%), realistice (8%) sau convenționale (6%).
GRAFIC 4
• Graficele expuse în acest material aparțin unui studiu efectuat pe un lot de 76 de copii, în luna iunie 2019, în cadrul programului gratuit de evaluare vocațională, susținut de Asociația Happy Minds.
• Lotul a fost alcătuit eterogen și a cuprins copii din ambele niveluri de școlarizare: gimnazială și liceu, ani terminali.
• Analiza statistică efectuată în luna iunie se încadrează tendințelor evaluărilor vocaționale efectuate în întreg anul 2019 și nu apar modificări de predicție comparative cu datele din 2018 .
• Prin intermediul Asociației Happy Minds, în anul 2019, a fost evaluat un număr de 120 de copii, iar în anul 2018 un număr de 147 de copii.