Diferenţa dintre psihologul clinician şi psihoterapeut: Partea a II-a.
Dacă în prima parte a materialului am stabilit că psihologul clinician are rolul de a investiga, testa şi pune diagnosticul, relația dintre pacient și specialist fiind una strict de evaluare, vom vedea că, în cazul psihoterapeutului, relația este una de egalitate, acesta având rolul de a susține și ghida clientul pe drumul spre cunoaștere, echilibru și depășirea dificultăților.
Psihoterapeutul
A fi psihoterapeut presupune o cu totul altă profesie. Chiar dacă astăzi, în România, psihoterapeutul este asimilat oarecum artificial într-o asociaţie profesională a psihologilor, formarea acestuia (încă 3-4-5 ani, după terminarea facultăţii) şi modul de lucru diferă radical de cel al psihologului clinician.
Psihoterapeutul poate să fie absolvent al unei facultăţi cu alt profil decât psihologia! Ca de exemplu, medicină, asistenţă socială, pedagogie specială, sau chiar teologie! Importantă este competenţa de comunicare, de relaţionare, şi de ghidare a clientului spre rezultate concrete şi spre găsirea unor soluţii potrivite lui. Sau a dezvoltării abilităţii clientului de a construi singur propriile soluţii. Soluţii personalizate, individuale, care i se potrivesc doar lui!
Psihoterapeutul rareori este foarte preocupat de diagnosticul precis al clientului (aici vorbim deja de client, nicidecum de pacient).
În psihoterapie, importante sunt relaţia terapeutică, modul de comunicare, sprijinul oferit clientului şi ghidarea acestuia spre redobândirea funcţionalităţii. Indiferent de etichetele, afecţiunile sau disfuncţionalităţile cunoscute sau ascunse pe care clientul le derulează conştient sau subconştient.
Relaţia dintre psihoterapeut şi client este de egalitate, de respect reciproc, şi va fi neutră, non-directivă. Psihoterapeutul profesionist nu dă sfaturi, direcţii sau indicaţii clientului, ci doar îl ajută să vadă mai clar realitatea obiectivă şi să-şi identifice blocajele sau credinţele disfuncţionale, autosabotante sau limitative. Astfel, clientul va fi ghidat şi încurajat să observe mai atent lucrurile şi să fie capabil să ia singur deciziile potrivite situaţiei în care se află.
Chimia potrivită dintre client şi psihoterapeut este esenţială şi se merge până acolo încât relaţia terapeutică se rupe când există incompatibilităţi de acest gen. Relaţia terapeutică se construieşte treptat de-a lungul mai multor şedinţe, de la patru în sus, şi se cimentează pe parcurs. Psihoterapeutul înţelege clientul, foloseşte empatia, se pune în pielea lui, în situaţia lui, şi evaluează cumva din interior situaţia. Astfel că ajunge ca în câteva şedinţe să-şi cunoască clientul mai bine decât acesta se cunoaşte pe sine! De unde şi importanţa maximă pe care este bine să o acordăm pentru alegerea unui terapeut potrivit personalităţii proprii.
Relevante fiind mai ales capacitatea de a rezona cu clientul şi de a reuşi să îl implice pe acesta în procesul propriu de autovindecare. Dacă există încredere reciprocă şi deschidere, soluţiile optime apar şi rezultatele sunt adesea uimitoare!
În psihoterapia adleriană, clienții sunt încurajați să își depășească sentimentele de inferioritate/nesiguranță, să își dezvolte sentimente mai profunde de conectare, și să își redirecționeze dorința de semnificație în domenii mai benefice din punct de vedere social. Prin dialog socratic persoana este îndrumată spre corectarea presupunerilor greșite, atitudinilor și comportamentelor legate de sine și de lume. Creșterea încrederii, mândriei și gratificării conduc la o mai mare dorință și capacitate de cooperare.
Încurajarea constantă stimuleaza clienții să încerce ceaa ce inițial li se părea imposibil.
Scopul psihoterapiei adleriene este înlocuirea auto-protecției, auto- îmbunătățirii și auto- indulgenței exagerate cu contribuții sociale curajoase.
Principiile psihoterapiei adleriene vizează:
- Unitatea individului
Gândirea, simțirea, emoțiile și comportamentul pot fi înțelese numai ca și consecințe ale stilului de viață individual. Individul este privit ca un întreg, mai mare decât suma părților vieții sale. Fiecare aspect al personalității este orientat în aceeași direcție.
- Orientarea spre scop
Există o personalitate centrală derivată dinamic din creșterea și evoluția vieții înseși. Ea este orientată spre viitor, tinzând spre ținte de însemnătate, superioritate sau succes. La individul sănătos mintal, se manifestă scopurile ce țin de importanța socială sau superioritatea de a depăși dificultățile. În cazul bolilor mintale, se manifestă scopuri nerealiste de a-și acorda însemnătate exagerată sau de a-și exercita superioritatea asupra celorlalți. Prima copilărie în care individul se simte inferior naște dorința de a compensa inferioritatea, și prin urmare scopuri ficționale care subiectiv par să promită securitate și succes. Adâncimea sentimentului de inferioritate determină, de obicei, înălțimea scopului care apoi devine “cauza finală” a comportamentului.
- Auto-determinarea și unicitatea
Scopul poate fi influențat de ereditate și de factorii culturali, dar în cele din urmă, el se naște din puterea creativă a individului și, tocmai de aceea, este unic. De obicei, oamenii nu sunt pe deplin conștienți de țelurile lor. Analizând ordinea nașterii în familie, șabloanele de comportament și memoriile timpurii, psihoterapistul deduce scopul pentru a avea o ipoteză de lucru.
- Contextul social
În calitate de întreg indivizibil, de sistem, ființa umană face parte și din sisteme mai mari – familia, comunitatea, umanitatea, planeta, cosmosul. În aceste contexte, se manifestă cele trei dimensiuni importante ale vieții: ocupația, dragostea și sexul, relațiile cu ceilalți oameni, toate fiind provocări sociale. Modul de a răspunde primului nostru sistem social, familia, poate deveni prototipul viziunii noastre asupra lumii și a atitudinii față de viață.
- Sentimentul comunității
Fiecare individ are capacitatea de a învăța să trăiasca în armonie cu societatea. Aceasta este o posibilitate înnăscută, dar care trebuie să fie dezvoltată conștient. Interesul și sentimentul social implică “perfecționare socială”, ceea ce este diferit de conformitate, lăsând loc pentru inovație socială chiar prin rezistență sau rebeliune culturală. Sentimentul autentic de securitate este intim legat de sentimentul de a aparține și de a fi cuprins în fluxul evoluției sociale.
- Sănătatea mintală
Principalele criterii după care se poate aprecia sănătatea mintală sunt sentimentul de a aparține umanității, dorința de autodezvoltare și de a contribui la bunăstarea celorlalți. Când aceste calități sunt subdezvoltate pot să apară sentimente de inferioritate sau atitudini de superioritate care îi pot deranja pe ceilalți. Prin urmare, scopul ficțional inconștient va fi centrat pe sine și va fi emoțional sau material exploatator pentru alți oameni.
Când apelezi la un psihoterapeut?
Dacă intensitatea simptomelor este (aparent) mai redusă, le poţi ţine oarecum sub control, funcţionezi acceptabil în continuare şi faci faţă cu succes solicitărilor de la locul de muncă, din familie sau societate, însă nivelul de mulţumire, de împlinire sufletească, de linişte interioară, de autocontrol al emoţiilor lasă de dorit, psihoterapeutul este soluţia potrivită.
De asemenea, dacă te afli într-un moment când simți că ai de făcut anumite schimbări, dar nu știi exact care ar fi acelea, când simți că pur și simplu este nevoie de o nouă abordare în viața ta (ex. probleme în familie sau cuplu, disconfort cu sinele, probleme de grup organizațional etc.) sau întâmpini orice alte provocări de natură emoțională care nu vizează latura clinică, atunci un psihoterapeut te poate ajuta. El îți va ghida pașii către acele schimbări care îți vor permite să trăiești mai echilibrat și să îți îmbunătățești calitatea vieții.
Procesul va fi lent, de durată, şi se va desfăşura treptat, în câte una, maximum două şedinţe săptămânal, timp de 3-6 luni, sau chiar mai mult. În acest timp, vei învăța despre propria persoană. Îți vei dezvolta inteligența emoțională și abilitatea de a gestiona cu succes situațiile cu nivel ridicat de disconfort sau stres. De asemenea, vei dobândi metode practice necesare pentru creșterea autocontrolului și a gradului de funcționalitate.
Este nevoie să oferi o atenție maximă ședințelor de psihoterapie și să rezonezi cu psihoterapeutul ca nivel de cultură, inteligență, pregătire și relaționare eficiente. Aceste aspecte vor juca adesea rolul cel mai important în recuperarea ta.
Care sunt costurile?
Psihologul clinician, în special în cazul urgenţelor, la spitale, oferă servicii gratuite. La cabinetul privat, costurile sunt accesibile, având în vedere numărul redus de ședințe.
În prima ședință se stabilește anamneza clinică și bateria de teste potrivită simptomatologiei.
Psihoterapeutul fiind privat, îşi desfăşoară activitatea independent, în propriul cabinet. Tarifele lui vor fi mai mari, deoarece şi costurile formării unui psihoterapeut profesionist sunt foarte mari. După terminarea studiilor universitare, care sunt uneori gratuite, psihoterapeutul intră într-un proces destul de costisitor de formare continuă, de-a lungul întregii sale vieţi profesionale. Acest lucru se va reflecta şi în costul şedinţelor. Iar dacă ţinem cont şi de numărul relativ mare de şedinţe, întinse pe perioade mai lungi, rareori mai mic de 4-6-8 şedinţe, înţelegem cauzele pentru care psihoterapia pare a fi, la prima vedere, din punct de vedere al preţurilor, mai costisitoare. Însă merită să ţinem cont că o şedinţă de psihoterapie costă uneori mai puţin decât o sesiune de beauty time, care ţine cel mult 2-3 zile. În plus, efectele şedinţelor de psihoterapie rămân active pentru întreaga viaţă a clientului!
Așadar, costurile, aparent mari pe termen scurt, sunt nesemnificative pe termen lung. Deoarece se regăsesc în echilibrul, fericirea şi bunăstarea ta interioară. Cu alte cuvinte, investiţia într-un proces autentic de schimbare, de dezvoltare personală, este cea mai bună investiţie posibilă din viaţa oricărei persoane! Singura investiţie care uneori asigură dobânzi de zeci de ori mai mari ca investiţia iniţială!
În practica mea privată, ofer clienților posibilitatea de a-și alege tariful pentru ședințele de psihoterapie. Astfel, tu vei stabili care este suma cea mai apropiată de posibilitățile tale financiare, astfel încât terapia să fie prioritară și să se poată oferi continuitate. Fiecare dintre noi ne aflăm într-o relație particulară cu banii. Pentru unii, o sumă poate fi prea scumpă și nu mă voi duce la terapeut pentru că este prea scump, pentru alții este prea ieftin și nu vor aborda cu seriozitate procesul de introspecție și mai ales schimbările necesare.
Atenție! Prețul pe ședința de psihoterapie nu oglindește calitatea actului psihologic și nici aprecierea profesionalismului psihoterapeutului!