ADHD-ul la adulti
V-ati confruntat, de-a lungul anilor, cu lipsa de concentrare sau de atentie, impulsivitate sau imposibilitatea de a va organiza? V-ati intrebat daca e posibil sa aveti ADHD (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atentie)?
Specialistii sunt constienti ca aceasta tulburare afecteaza atat adultii, cat si copiii, si sunt multe persoane care se lupta cu boala. In acelasi timp, alte surse de stres intalnite zilnic sau afectiuni mentale pot avea simptome similare. Trebuie sa luati in considerare evaluarea unui psiholog sau psihiatru cu experinta in diagnosticarea ADHD. Evaluarea va poate ajuta sa gasiti raspunsuri la problemele cu care va confruntati si sa gasiti tratamentul adecvat.
Cum se manifesta
Exista trei categorii de ADHD: cu deficit de atentie, cu hiperactivitate/ impulsivitate si mixta, de obicei cu deficit de atentie si hiperactivitate.
Deficitul de atentie (inatentia) inseamna ca o persoana se plimba fara rost, ii lipseste persistenta in actiunile intreprinse, are dificultati in mentinerea atentiei si este dezorganizat- aceste probleme apar din cauza lipsei de intelegere.
Hiperactivitatea inseamna ca o persoana se misca excesiv, chiar si atunci cand nu este necesar, este nervos fara motiv si vorbeste neintrebat. La adult, poate aparea ca o agitatie extrema sau impovararea altora cu activitatile lor.
Impulsivitatea inseamna actiuni grabite, pe care o persoana le intreprinde fara a gandi. Actiunile impulsive au un potential ridicat de ranire. O persoana impulsiva ii intrerupe excesiv pe altii sau ia decizii importante fara a lua in considerare consecintele pe termen lung.
ADHD apare in copilarie si este considerata o tulburare de neuro- dezvoltare, dar in unele cazuri diagnosticul este pus abia in adolescenta sau viata de adult. Chiar daca diagnosticul a fost pus la un adult, exista totusi cateva simptome pe care acesta trebuia sa le fi avut pana la varsta de 12 ani.
O persoana trebuie sa aiba cel putin cinci simptome de deficit de atentie si/sau hiperactivitate/impulsivitate. Manifestarile bolii trebuie sa aiba loc in doua locatii diferite, de exemplu acasa si la locul de munca/scoala. Trebuie sa existe o dovada ca simptomele interfereaza cu abilitatea persoanei de a se comporta corespunzator in aceste locatii. ADHD vine “la pachet” cu alte cateva afectiuni de sanatate mentala, incluzand tulburari de comportament, de invatare, anxietate si depresie.
Cum sunt afectati adultii
Multi adulti care au ADHD nu stiu acest lucru. Ei traiesc cu senzatia ca nu se pot organiza, nu pot pastra un loc de munca, nu pot tine minte intalnirile pe care le au. Activitati zilnice precum trezitul dimineata, plecatul la munca, sosirea la serviciu la timp si productivitatea la locul de munca pot reprezenta adevarate provocari pentru adultii nediagnosticati. Acestia pot avea o intreaga istorie de probleme la scoala, la locul de munca sau relatii esuate. Multi au avut numeroase accidente in trafic. La fel ca tinerii, adultii cu ADHD pot parea nelinistiti si pot incerca sa faca mai multe lucruri in acelasi timp, majoritatea fara succes. De asemenea, tind sa prefere rezolvarile rapide in loc sa parcurga toti pasii necesari obtinerii unor rezultate mai consistente.
O persoana poate sa nu fie diagnosticata cu ADHD decat in viata adulta, deoarece fie afectiunea nu a fost recunoscuta de catre profesori sau familie la o varsta frageda, fie persoana respectiva are o forma usoara, fie a reusit sa tina sub control boala. Totusi, se intampla des ca tinerii nediagnosticati cu ADHD sa aiba probleme la scoala din cauza concentrarii intense impuse de nivelul ridicat de educatie.
ADHD netratat la adult poate duce la probleme semnificative in ceea ce priveste educatia, viata sociala, situatia familiala si relatia, locul de munca, respectul de sine si sanatatea emotionala. Nu este niciodata prea tarziu sa recunoastem, diagnosticam si sa tratam ADHD sau orice alta boala mentala care poate avea loc concomitent. Tratamentul eficient poate imbunatati vietile multor adulti si familiilor acestora.
Deficitul de atentie se caracterizeaza prin:
- lipsa atentiei la detalii sau greseli inutile la serviciu ori in alte activitati;
- dificultati in mentinerea atentiei in timpul activitatilor desfasurate, cum ar fi cititul sau lectura de lunga durata;
- persoanele afectate nu par a asculta atunci cand vorbiti direct cu ei;
- nu respecta instructiunile si nu reusesc sa termine treburile la locul de munca;
- au dificultati in organizarea sarcinilor si a activitatilor – de exemplu, persoana poate fi imprastiata si nu este capabila sa isi gestioneze corespunzator timpul;
- evita sau resping sarcinile care necesita un efort mental sustinut;
- pierd lucruri necesare realizarii sarcinilor sau activitatilor, precum chei, portofele sau telefoane mobile;
- sunt usor de distras de ganduri sau stimuli care nu au legatura cu activitatea pe care o fac;
- sunt uituci in activitatile zilnice, precum platitul facturilor, respectarea intalnirilor sau returnarea telefoanelor.
O persoana cu hiperactivitate-impulsivitate are urmatoarele manifestari:
- nervozitate, miscatul mainilor sau picioarelor, fataitul chiar si cand stau pe scaun;
- se ridica de pe scaun in situatii cand ar trebui sa stea jos;
- este nelinistit sau incapabil sa stea locului pentru perioade mai lungi de timp;
- este incapabil sa desfasoare activitati de relaxare in liniste;
- vorbeste excesiv;
- se grabeste cu raspunsul inainte ca intrebarea sa fie terminate;
- are dificultati in a-si astepta randul, de exemplu cand sta la o coada;
- intrerupe sau deranjeaza alte persoane.
Unele persoane cu ADHD au mai mult simptome de deficit de atentie, in timp ce altele au semne de hiperactivitate-impulsivitate. Unii bolnavi au simptome din ambele categorii. Problemele legate de concentrare si organizare pot aparea in mod frecvent la adultii ocupati. Totusi, un adult care are aceleasi probleme si la serviciu si acasa, sau in situatii sociale, cel mai probabil are ADHD.
Cauza aparitiei ADHD
Oamenii de stiinta nu sunt siguri asupra cauzei care produce ADHD, desi multe studii sugereaza ca genele joaca un rol major. Ca multe alte boli, ADHD rezulta, cel mai probabil, dintr-o combinatie de factori. In afara de factorii genetici, cercetatorii iau in calcul posibili factori de mediu si studiaza modul in care leziuni ale creierului, nutritia si mediul social ar putea contribui la aparitia ADHD.
Diagnosticarea ADHD
Adultii care suspecteaza ca ar avea ADHD ar trebui sa consulte un specialist in sanatate mentala, un psiholog/ psihiatru cu experienta in diagnosticarea ADHD.
Stresul, alte boli mentale sau conditii fizice pot produce simptome similare ADHD. Printre ele sunt stresul de la locul de munca sau de acasa, lipsa somnului, apneea in somn (afectiune in care o persoana sufera de pauze in respiratie in timpul somnului, ceea ce nu le permite sa se odihneasca si le da o stare de somnolenta in timpul zilei), lipsa exercitiilor, o nutritie necorespunzatoare, anxietate, depresie, probleme cu glanda tiroida, responsabila cu controlul metabolismului. In consecinta, o evaluare amanuntita ii va permite doctorului sa determine care este cauza simptomelor si sa recomande cel mai bun tratament. Nu exista un singur test care poate diagnostica ADHD. Specialistii in sanatate mentala folosesc anumite scale de evaluare pentru a determina daca un adult indeplineste criteriile pentru a fi diagnosticat cu ADHD.
O evaluare atenta include verificarea istoricului comportamental din perioada copilariei si experientele scolare. Pentru a obtine aceste informatii, medicul poate intervieva sotii sau partenerii, parintii, prietenii apropiati si alti asociati ai persoanei cu suspiciune de ADHD.
Bolnavul ar putea fi supus unui examen fizic si mai multor teste psihologice pentru evaluarea memoriei, functiilor executive (abilitati precum planificatul actiunilor si luarea deciziilor), precum si a functiei vizuale. Evaluarea va lua in calcul si starea unei persoane sau modul cum reactioneaza la alte probleme precum anxietate, depresie sau abuz de substante. Istoricul medical al adultului este extrem de important, avand in vedere ca probleme de sanatate anterioare, traume sau raniri pot fi cauze ale simptomelor.