Ceea ce multi oameni nu realizeaza, este faptul ca miezul problemei din centrul autoritatii femeii este rana mamei.
Dificultatile si provocarile dintre mame si fiice sunt agresive si raspandite la scara larga, insa nu se vorbeste deschis despre ele. Tabu-ul legat de a vorbi despre durerea/suferinta din rana mamei este ceea ce o mentine in loc si o pastreaza ascunsa in umbra, purulenta si in afara razei vizuale.
Ce este exact rana mamei?
Rana mamei este durerea de a fi femeie transmisa prin generatii de femei in culturile patriarhale. Si ea include mecanisme de adaptare disfunctionale, care sunt folosite pentru a procesa acea durere.
Rana mamei include suferinta din:
- Comparatie: a nu te simti suficient de buna;
- Rusine: sentimentul constant din fundal ca exista ceva in neregula cu tine;
- Micsorare: Sentimentul ca trebuie sa ramai mica pentru a fi iubita;
- Sentimentul persistent de vinovatie pentru ca iti doresti mai mult decat ai in prezent;
Rana mamei se poate manifesta prin:
- A nu fi tu insuti pentru ca nu vrei sa-i ameninti pe ceilalti;
- A avea o mare toleranta fata de tratamentul vrednic de dispret de la ceilalti;
- Asistenta emotionala;
- A te simti in competitie cu alte femei;
- Auto-sabotaj;
- A fi prea rigida si dominatoare;
- Stari de depresie, adictie, tulburari de alimentatie;
In cultura noastra patriarhala, dominata de barbati, femeile sunt conditionate sa se gandeasca la ele insele ca fiind „mai putin decat” si ca nu merita sau nu sunt vrednice. Acest sentiment de „mai putin decat” a fost internalizat si transmis de-a lungul nenumaratelor generatii de femei.
Atmosfera culturala a opresiunii femeii pune fiicele intr-o „dubla orbire”.
Pur si simplu, daca o fiica asimileaza credintele inconstiente ale mamei sale (care sunt o forma subtila de „nu sunt suficient de buna”), atunci ea are aprobarea mamei sale, insa intr-un fel s-a tradat pe ea insasi si propriul sau potential.
Cu toate acestea, daca ea nu a asimilat convingerile inconstiente ale mamei sale in propriile ei limite, ci mai degraba isi afirma propria putere si propriul potential, ea este constienta de faptul ca mama ei poate privi inconstient acest fapt ca pe o respingere personala.
Fiica nu vrea sa riste sa piarda iubirea si aprobarea mamei, astfel ca asimilarea acestor credinte limitative, inconstiente reprezinta o forma de loialitate si supravietuire emotionala pentru fiica.
Poate parea periculos pentru o femeie sa isi implineasca intregul potential pentru ca poate insemna ca risca o anumita forma de respingere din partea mamei.
Acest lucru este cauzat de faptul ca fiica poate simti inconstient ca emanciparea ei poate declansa tristetea sau furia mamei, care din aceasta cauza a trebuit sa renunte in viata la parti din ea insasi. Compasiunea fiicei pentru mama ei, o dorinta de a o multumi, si o frica de conflict, o pot provoca sa se convinga ca este mai sigur sa se micsoreze si sa ramana mica.
O obiectie comuna pe langa confuntarea cu rana mamei este „Lasa trecutul sa fie in trecut”. Cu toate acestea, noi nu „scapam” niciodata cu adevarat, nu ingropam trecutul. El traieste in prezent sub forma obstacolelor si provocarilor cu care ne confruntam in fiecare zi. Daca evitam sa avem de-a face cu durerea asociata cu una dintre relatiile cele mai primare si fundamentale din vietile noastre, pierdem o oportunitate cruciala pentru a descoperi adevarul despre cine suntem si de a trai autentic si cu bucurie acel adevar.
Stereotipuri care perpetueaza rana mamei:
! „Uita-te la tot ce a facut mama ta pentru tine!” (de la alti oameni)
„Mama mea a sacrificat atat de mult pentru mine. As fi atat de egoista sa fac ce ea nu a putut face. Nu vreau sa o fac sa se simta rau.”
„Ii datorez loialitatea mamei mele, indiferent ce. Daca o supar, ea va crede ca nu o pretuiesc.”
Fiica poate avea temeri in legatura cu implinirea potentialului ei, deoarece ii poate fi frica sa-si lase mama in urma. Ea se poate teme ca mama se va simti amenintata de visele sau ambitiile ei. Ea s-ar putea teme de sentimentele inconfortabile din partea mamei, precum invidia si mania. Toate acestea sunt, de obicei, foarte inconstiente si nu sunt deschise recunoasterii sau discutate.
Cu totii am simtit durerea pe care o poarta mamele noastre. Si toti suntem suspiciosi intr-o oarecare masura ca suntem partial de vina pentru durerea ei. In acest loc se afla vina. Acest lucru are sens atunci cand luam in considerare dezvoltarea cognitiva limitata a unui copil, care se vede pe sine ca fiind cauza tuturor lucrurilor. Daca nu ne adresam acestei credinte inconstiente ca un adult, am putea sa ne invartim in continuare in jurul ei si, in mare masura, sa ne limitam pe noi insine ca si rezultat.
Adevarul este ca niciun copil nu-si poate salva mama
Niciun sacrificiu pe care il face o fiica nu va fi indeajuns pentru a compensa pretul urias pe care mama sa ar fi trebuit sa-l plateasca sau pentru pierderile pe care ea le-a acumulat de-a lungul anilor, fiind pur si simplu o femeie sau mama in aceasta cultura. Si totusi, acest lucru este ceea ce multe femei fac pentru mamele lor foarte devreme in copilarie: ele iau inconstient o decizie sa nu abandoneze sau sa isi tradeze mamele devenind „prea de success”, „prea inteligente” sau „prea aventuroase”. Aceasta decizie este luata din iubire, loialitate si o nevoie reala de aprobare si suport moral din partea mamei.
Multe dintre noi confunda a fi loiale mamelor noastre cu a fi loiale ranilor lor, si astfel complice la propria noastra opresiune.
Aceste dinamici sunt foarte inconstiente si opereaza intr-un mod continuu. Chiar si cea mai sanatoasa, suportiva relatie mama/fiica poate avea aceasta dinamica intr-o oarecare masura, pur si simplu, in virtutea faptului de a fi femeie in aceasta societate. Iar pentru fiicele care au mame cu probleme serioase (dependente, boli mintale, etc.) impactul poate fi foarte daunator si subtil.
Mamele trebuie sa-si asume responsabilitatea si intristarea pentru prierderile lor
A fi mama in societatea noastra este nespus de dificil. Am auzit multe femei spunand „Nimeni nu-ti spune niciodata cat de greu este” si „Nimic nu te pregateste pentru momentul cand ajungi acasa cu copilul si realizezi ce se cere de la tine.” Cultura noastra, in special in Statele Unite, este foarte dificila pentru mame, oferind putin ajutor, iar multi copii cresc singuri.
Mesajele nespuse ale societatii noastre pentru mame:
- Daca maternitatea este grea, atunci este propria ta vina;
- Rusine sa-ti fie daca nu esti o super-femeie;
- Exista „mame natural” pentru care maternitatea este usoara. Daca tu nu esti una dintre acestea, exista ceva profund in neregula cu tine;
- Ar trebui sa fii capabila sa rezolvi toate problemele cu usurinta: sa ai copii bine-educati, sa fii atractiva din punct de vedere sexual, sa ai o cariera de succes, si o casnicie solida;
Pentru mamele care s-au sacrificat, intr-adevar, atat de mult sa aiba copii in cultura noastra, se poate simti cu adevarat ca o respingere atunci cand copilul intrece sau depaseste visele pe care le-ai crezut posibile pentru tine. Poate exista un simtamant de sentiment datorat, indreptatit sa sau necesar a fi validat de catre copiii vostri, care poate fi o manipulare foarte subtila, dar puternica. Aceasta dinamica poate produce noua generatie de fiice care le mentine mici astfel incat mamele lor sa poata continua sa se simta validate si afirmate in identitatea de mama, o identitate pentru care atat de multe s-au sacrificat, dar au primit in schimb atat de putin ajutor si recunoastere.
Mamele pot proiecta in mod inconstient o furie profunda fata de copiii lor in moduri subtile. Cu toate acestea, furia reala nu este fata de copii. Furia este fata de societatea patriarhala care cere femeilor sa se sacrifice si sa se epuizeze total pentru a da nastere unui copil.
Iar pentru un copil care are nevoie de mama sa, a se sacrifica pe sine intr-un efort de a usura cumva suferinta mamei sale, este adesea o decizie subconstienta luata foarte devreme in viata si nedescoperita ca fiind cauza problemelor care stau la baza, pana mult mai tarziu cand aceasta este un adult.
Rana mamei subzista pentru ca nu exista un loc sigur pentru mame in care acestea sa-si proceseze furia lor legata de sacrificiile pe care societatea le-a cerut de la ele. Si pentru ca fiicele inca se tem inconstient de respingere pentru alegerea de a nu face aceleasi sacrificii ca si generatiile anterioare.
In societatea noastra, nu exista un loc sigur pentru ca o mama sa-si elibereze mania. Si adesea aceasta iese afara, inconstient, catre copiii cuiva. O fiica este o tinta foarte puternica pentru furia unei mame pentru ca fiica nu a renuntat inca la statutul sau de persoana pentru maternitate. Fiica tanara ii poate reaminti mamei de potentialul ei ne-trait. Iar daca fiica se simte indeajuns de demna, sa respinga unele din mandatele patriarhale pe care mama sa a trebuit sa le inghita, atunci ea poate declansa cu usurinta acea furie subterana pentru mama.